Testează-te HIV! SIDA nu alege!

“You’re the only one who can make the difference. Whatever your dream, go for it!” – Magic Johnson, un învingător al SIDA

Parteneri

Despre HIV

Virusul Imunodeficienţei Umane – denumeşte de fapt doua virusuri înrudite din categoria retrovirusurilor. Fiind un retrovirus el nu poate fi îndepărtat niciodată din organism pentru că principala sa caracteristică este aceea că îşi înscrie codul în codul genetic al celului gazdă.

HIV atacă celulele albe (limfocitele T CD4) care protejează organismul împotriva infecţiilor. Celulele atacate devin producătoare ale virusului, iar după o vreme mor. Virusul însă îşi caută o altă celulă gazdă astfel că, în timp numărul limfocitelor scade treptat lăsând organismul fără protecţie.

Dacă în cazul unei persoane sînătoase numărul limfocitelor T CD4 este între 600 şi 1200, în cazul unui pacient HIV pozitiv acest număr poate scădea sub 200.

Perioada de incubare a acestui virus este de câţiva ani, poate chiar zeci de ani, iar în momentul declanşării HIV este responsabil de apariţia SIDA.

Totul a început în 1981, când primele cazuri de deteriorare severă a sistemului imuniatr au fost detectate la câţiva tineri bărbaţi care prezentau infecţii neobişnuite şi diverse tipuri de cancere.
Dar până în anul 1983, familia retrovirusurilor era necunoascută. În acel an, o cercetatoare franceză, Barre-Sinoussi împreună cu echipa sa izolează – de la câţiva pacienţi ce prezentau creşterea în dimenisiuni a ganglionilor limfatici, din zonele axilară, inghinală şi cervicală – un virus necunoscut pe care îl denumesc „virus asociat limfadenopatiei”.

Tot în 1983, şi o echipa de cercetători din SUA izolează un virus care se dovedeşte a fi identic cu cel descoperit în Franţa. Noul virus va primi numele de HIV-1 şi din acel moment devine responsabil de infectarea a milioane de persoane.

Consecinţa infectării cu HIV o constituie distrugerea sistemului imunitar al pacientului fapt care duce inevitabil la o predispoziţie către infecţii ocazionale şi complicaţii neoplazice.

Istoria HIV continuă însă. Luc Montagnier şi colaboratorii săi descoperă în Africa de Vest un al doilea tip de retrovirus responsabil de declanşarea SIDA. Şi astfel apare HIV-2.

Grupa HIV-1 se împarte în tipurile M, N si O. Virusurile din subtipul M sunt cele mai răspandite în lume, împartindu-se la rândul lor în alte două subtipuri – A şi B. Subcategoria B este prezentă în special în Europa de vest şi America de nord.

Grupa HIV-2 se împarte şi ea în doua subtipuri A si B, fiind prezentă cel mai frecvent în Africa de vest dar având o rata mare de propagare şi în Europa.

HIV este un virus atipic, ce face parte din familia retrovirusurilor. Aceste virusuri nu conţin ADN, dar prezintă ARN.

În interiorul celulei gazdă, limfocite T CD 4, ARN-ul este iniţial transformat în ADN, iar apoi acest ADN este folosit pentru multiplicarea virusului.

Virusurile ies ulterior din celula gazdă, o distrug şi se pregătesc să infecteze alte celule-noi.

ORICINE se poate infecta!

Copil, tânăr, bătrân, femeie, bărbat, heterosexual, homosexual, monogam sau poligam.

Oricine poate fi victima acestui virus.

NU EXISTA IMUNITATE!

Virusul Imunodeficientei Dobândite (HIV) se transmite prin sânge, spermă, secreţii genitale, lichid cefalorahidianşi lapte matern. Cele mai frecvente căi de intrare a virusului sunt rănile prosapete, sângerânde din mucoase – oculară, bucală, vaginală si anală. Nu trebuie tratate cu indiferenţă nici rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare alta parte a pielii căci şi acestea sunt contagioase.

Căile de transmitere:

  • vaginal sau anal cauza fiind nefolosirea prezervativului
  • folosirea in comun a acelor şi seringilor în cazul toxicomanilor, prin consumul de droguri intravenos
  • folosirea de ace contaminate in cazul efectuării unui piercing sau tatuaj
  • transfuzii de sânge sau alte preparate din sânge
  • de la mamă la făt – intrauterin sau la naştere. În acest caz se poate evita infectarea prin administrarea de medicamente antiretrovirale pe durata sarcinii, prin efectuarea cezarienei şi prin nealăptare la sân.

Infectarea accidentală cu HIV poate fi, astăzi, prevenită cu succes prin terapie postexpunere pe o durată de 28 de zile. Această profilaxie poate începe la 2 ore după contact. Prima doză de medicamente trebuie administrată în primele 24 de ore în cazul înţepăturilor sau 72 de ore în cazul contactului cu mucoasele genitale. Testează-te HIV la timp!

HIV NU se tramite prin aer (respiraţie, tuse, strănut), atingere sau pupat, îmbrăţişări, apă. băi, grup sanitar, alimente, înţepături de insecte, de la animale de companie sau prin folosirea în comun a veselei, tacâmurilor, jucăriilor, rechizitelor, prosoapelor.

HIV NU se transmite prin: salivă, fecale, urină, secreţii nazale sau oculare, lacrimi. Există însă o condiţie – acestea să nu conţină sânge.

HIV NU SE TRANSMITE ÎN COLECTIVITATE!


Ştiaţi că:

  • riscul de contaminare prin contact sexual repetat cu o persoană infectată este mai mic decât riscul de infectare cauzat de o înţepătură
  • riscul de infectare de la mamă netratată la făt este mai mare chiar cu 40% decât precenta situaţie
  • riscul de infectare prin tarnsfuzii este de 95%
  • o altă boală venerică duce la cresterea riscului de infectare cu HIV de 5-10 ori
  • contactul sexual în timpul mestruaţiei este mai riscant pentru partener
  • bărbaţii circumcişi au un risc mai scăzut
  • HIV nu trăieşte timp îndelungat înafara organismului uman şi este distrus în contact cu alcoolul şi cloramina şi la temperaturi mai mari de 60 de grade Celsius

Dinamica infecţiei (ce se întâmplă după infectare?)

După pătrunderea HIV în celula ce va deveni gazdă şi după infectare, replicarea virală (înmulţirea virusului) se poate petrece fie la locul infecţiei sau în interiorul celulelor mononucleare. Ulterior însă, locul preferat pentru replicare vor fi ţesuturile limfoide: nodulii limfatici, splină, ficat şi măduva spinării. Dar HIV se poate găsi şi în intestine. Un rezervor important al HIV îl constituie şi celulele epiteliale ale tractului genital

Simptome

Infectarea cu HIV poate fi asimptomatica timp de 5-10 ani. Persoana infectată poate să nu prezinte niciun fel de simptom sau poate avea, la 1+5 săptămâni de la infectare. unele reacţii asemănătoare gripei: curgerea nasului, febră, erupţii pe piele, adenopatie axilară, frecvente dureri de cap, oboseală. Această fază este denumită în literatura de specialitate drept „faza primară sau acută” a bolii.
Dar aceste simptome dispar după câteva săptămâni (o lună) iar persoana deja infectată se simte din nou bine. VIRUSUL ESTE PREZENT, TRANSMISIBIL DAR INACTIV. După câţiva ani, 8-10 ani, virusul se reactivează şi începe din nou să se multiplice. În acest moment apare SIDA.

ATENŢIE!

Din cauza simptomelor nespecifice ale bolii asociate fazei primare sau acute, prezenţa sau absenţa unor indicii nu reprezintă o modalitate relevantă de diagnosticare a unei persoane. Testarea in vederea determinării prezenţei de anticorpi HIV este singura modalitate prin care se poate pune diagnosticul de seropozitivitate HIV sau seronegativitate HIV. Chiasr şi aşa acesti anticorpi nu apar imediat după infectare. Există aşa numita „perioadă de fereastră” dintre momentul iniţial al infectării şi momentul în care anticorpii devin detectabili în teste. Această perioadă poate varia de la 2 săptămâni la 6 luni, dar de cele mai multe ori durează cam 3 luni. Pe parcursul „ferestrei imunologice” testele pentru detectarea anticorpilor HIV pot fi negative, chiar dacă persoana este infectată.

Cum pot şti dacă cineva este infectat sau nu?

Nu există niciun indiciu care să îţi poată spună că o persoană sau alta este HIV pozitivă, cu excepţia testelor clinice specifice. Cele mai multe persoane HIV pozitiv arată absolut normal, mai ales în faza primară a infecţiei.

Prevenţie

Infectarea cu Virusul Imunodeficienţei Dobândite se poate face într-un singur fel – prin PREVENŢIE.
Ce presupune?
– folosirea prezervativului
– folosirea acelor şi seringilor sterile, de unică folosinţă
– folosirea de sânge şi produse sanguine de la donatori testaţi în prealabil
– Infectarea accidentala trebuie urmată obligatoriu de profilaxie de urgenţă, postexpunere
NU EXISTA VACCIN (IMUNIZARE) IMPOTRIVA HIV

Confidenţialitate ‚ legislaţie

Majoritatea ţîrilor lumii au elaborat legi şi acte normative care reglementează atât dreptul la intimitate a celui infectat cât şi măsurile care trebuie aplicate pentru a preveni răspândirea infecţiei.
În România, legea nr. 584 din 29 octombrie 2002 protejează confidenţialitatea de care trebuie să beneficeze orice pacient şi stipulează măsurile de protecţie socială. Textul legii nr. 584 din 29 octombrie 2002 îl găsiţi AICI.

Despre SIDA

Sindromul Imunodeficienţei Dobândite

O afecţiune a sistemului imunitar cauzată de HIV, Virusul Imunodeficienţei Dobândite, caracterizată prin infecţii oportuniste, neoplasme, disfuncţii neurologice şi o mare varietate de alte sindromuri.

SIDA este un sindrom care denumeşte totalitatea bolilor asociate infecţiei cu HIV, infecţie care duce la slăbirea până la distrugerea sistemului imunitar. Aproape toate persoanele infectate cu HIV şi netratate vor suferi de SIDA.

Boala SIDA, odată declanşată, evoluează continuu. Terapia constă în tratarea medicamentoasă sau chirurgicală a seriei de boli apărute ca urmare a deficitului imun. O persoană bolnavă de SIDA are sistemul imunitar atât de afectat de HIV încât acea persoană se îmbolnăveşte de una sau mai multe infecţii oportuniste precum pneumonie, cancer de piele, tuberculoză, pierderea memoriei, sindrom de pierdere în greutate. Dacă un pacient HIV pozitiv este diagnosticat cu una dintre aceste afecţiuni, chiar şi în condiţiile în care nivelul CD4 este peste 200, se consideră ca acea persoană are SIDA. Iar diagnosticarea cu SIDA nu este reversibilă chiar dacă pacientul va reveni la un nivel accepatbil al limfocitelor T.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat SIDA ca boală de sine stătătoare la data, cu aspect de pandemie, la data de 1 decembrie 1981. OMS susţine că anual se infectează cu HIV aproximativ 4,3 milioane de persoane.

Căi de infectare:

  • contact sexual heterosexual sau homosexual, neprotejat de prezervativ cu o persoană infectată
  • folosirea in comun de ace şi seringi nesterile de către toxicomani
  • efectuarea unui tatuaj sau a unui piercing in condiţii nesigure
  • transfuzii de sânge sau de alte produse sanguine de la donatori infectaţi
  • de la mamă infectată la făt în condiţii în care mama nu ia tratament pe durata sarcinii, naşte natural şi alăptează la sân

Comportament sexual cu risc crescut:

  • contact sexual fără prezervativ
  • parteneri multiplii
  • contact sexual neprotejat cu cei care oferă servicii sexuale
  • contact sexual neprotejat cu persoane care au şi alte boli cu transmitere sexuală

În cazul unui pacient care suferă de SIDA există afecţiuni care definesc această boală. Sunt afecţiuni oportuniste sau maligne care fie nu apar la un organism cu sistem imun neafectat sau nu apar cu aceeaşi virulenţă şi evoluţie. Infecţii micotice, virale, bacteriene, tumori maligne – toate fac parte dintre simptomele SIDA.

Mai concret, un pacient care trece din starea de seropozitivitate în cea de boala SIDA poate prezenta:

  • Febră de peste 37 grade care durează câteva săptămâni
  • transpiraţii nocturne
  • tulburări gastro-intestinale
  • slăbire
  • tulburări neurologice
  • apariţia herpesului genital
  • diaree cronică
  • apariţia de limfoame şi infecţii repetate
  • paloare
  • iritaţii ale pielii
  • pete albe pe limbă sau gură (leucoplazie)
  • vedere înţeţoşată sau distorsionată
  • mărirea ganglionilor limfatici mai mult de 3 luni

Pentru diagnosticarea infecţiei cu HIV metodle de laborator se împart în metode de depistare şi metode de confirmare.

Depistarea se face prin teste rapide cu citire după doar 30 de minut sau prin teste ELISA.

Din cauza posibilităţii unui test fals pozitiv se recurge ulterior la testul de confirmare a seropozitivităţii.

Depistarea şi confirmarea infectării cu HIV se face în laboratoare specializate, durata unui astfel de test variind de la 30 de minute la câteva săptămâni.

Testul ELISA – testul de depistare

Enzyme-linked Immunosorbet Assay (ELISA) este analiza serologică a sângelui cel mai des folosită pentru depistarea HIV. Specificitatea testului este de 99,5%. Cu alte cuvinte, un procent de 0,5% dintre cei testaţi prin această metodă pot primi un răspuns fals pozitiv.

Testul ELISA nu determină viurusul HIV, ci prezenţa în organism a anticorpilor produşi de sistemul imunitar pentru combaterea virusului. Testul ELISA determina masa generală de anticorpi. Acesta necesită un al doilea test de confirmare.

Testul rapid

Este tot un test de depistare care poate fi folosit doar după 12 săptămâni de la o posibilă infectare. Rezultatul testului rapid cere şi el o confirmare prin testul Western-Blot.

Testul Western-Blot – testul de confirmare

Indiferent de tipul de test ales pentru depistarea HIV, acesta se cere confirmat prin cel denumit Western-Blot. Senzitivitatea lui este de 99,9996%. Testul Western-Blot determină mai mulţi anticorpi din sânge care s-au formatîmpotriva unor componente proteice ale HIV. se poate aplica tot la 12 săptămâni de la posibila infectare, aceasta fiind perioada după care apar anticorpii.
Cele 12 săptâmâni de la infectare şi până la apariţia anticorpilor poartă numele de fereastră imunologică.

Testul folosind reacţia de polimerizare în lanţ

Reacţia de polimerizare în lanţ (Polymerase Chain Reaction , PCR) este singurl test care se poate face la doar 10-15 zile de la expunere. Acest test determină viruşii prin componenta lor de ARN (acid ribonucleic) astfel încât se pot depista infecţii în stadii timpurii.

O variantă a acestui test Real Time PCR determină chiar şi numărul de copii ale virusului în sânge. Acest test se foloseşte pentru a putea vedea evoluţia infecţiei în cazul unei persoane seropozitive şi pentru determina transmiterea directă de la mama la făt.

Înţelegerea diagnosticului

Rezultatul HIV pozitiv spune pacientului că a fost infectat cu acest virus dar nu poate preciza când s-a infectat, dacă are sau nu deja SIDA sau cât de bolnav va fi pe viitor.
Imediat după confirmarea rezultatului, medicul curant îl va supune unor teste amănunţite menite să evalueze starea generală de sănătate şi nivelul la care se află sistemul imun.

Informarea

Cu cât pacientul află şi ştie mai multe despre acest virus, despre boală şi despre tratament, cu atât se va simţi mai puţin anxios şi confuz. Unul dintre cei mai importanţi aliaţi în lupta cu boala este aderenţa ta la tratament. Iar această aderenţă se traduce prin dorinţa pacientului de a urma tratamentul şi prin acţiunea lui în acest sens.

Consiliere psihologică

De obicei în centrele specializate în care se fac testările pentru HIV este consilieri psiholigici. Orice medic curant va apela la aceştia în momentul în care trebuie să comunice diagnosticul. Un bun psiholog ştie că inevital, orice pacient care se confruntă cu un diagnostic de seropozitivitate va trece prin momente delicat, emoţional şi fizic. Din acest motiv este important ca orice pacinet HIV pozitiv să accepte ajutorul de specialitate.

Comunicarea diagnosticului celor din jur

Un alt moment delicat, îl reprezintă cel în care pacientul se va afla faţă în faţă cu cei apropieţi şi le va comunica diagnosticul. E bine ca momentul să fie ales cu grijă, nu mai devreme de cel în care persoana se simte confortabil. Înainte de a spune altora e indicat ca pacientul să fi ajuns deja la o stare de acceptare, de confort cu sine şi cu boala.

O muncă de echipă

Tratarea acestei boli presupune o muncă de echipă – pacient, medic, psihlog.
[/one_half]

Evoluţia bolii fără tratament

1. Faza acută – 4-6 săptămâni

După 2-6 săptămâni de la momentul infectării pot apărea simptome ce simulează gripa: temperatură, transpiraţie nocturnă, greaţă, dureri de cap, diaree.

La acestea se mai pot adauga: apariţia de afte bucale, scăderea în greutate, dureri musculare etc.
Din păcate, există si pacienţi la care aceste simptome lipsesc.

Astfel că diagnosticul de seropozitivitate nu se poate pune decât în urma testării.

2. Faza latentă de boală – durează câţiva ani

În aceată etapă se produce multiplicarea HIV. Persoanele deja diagnosticate şi aflate sub tratament nu au simptome fizice, clinice. Dar, chiar şi în cazul lor trebuie luate în calcul de către medicul curant şi de către psiholog modificările psihice, stările emoţionale prin care trece pacientul.

3. Faza Aids Related Complex

Revin simptomele din perioada acuta, dar de această dată acestea sunt permanente, nu mai dispar şi nu pot trece cu niciun alt tratament.

4. Faza de boală SIDA

SIDA se declanşează şi se poate diagnostica în momentul în care apar bolile care efectiv o descriu, la un pacient infectat cu HIV. Acestea se numesc – infecţii oportuniste.

La un om sănătos, neinfectat HIV toate aceste infecţii se pot trata, ele nereprezentând un pericol datorită sistemului imunitar care funcţionează la capacitate maximă.

În SIDA, din cauza afectării sistemului imun, infecţiile oportuniste scapă de sub control şi tratarea lor este puternic îngreunată. Limfocitele T CD4 sunt cele care indică gradul de afectare a sistemului imunitar. Scăderea acestora sub 200-400 celule/pl impune începeterea terapiei antiretrovirale.

Cea mai eficientă modalitate de evitare a infectării este PREVENŢIA.

Ce presupune prevenţia?

  • folosirea prezervativului
  • folosirea seringelor şi a acelor sterile
  • folosirea sângelui sau a altor produse sanguine de la donatori testaţi
  • în cazul expunerii accidentale se recomandă trecerea imediată la profilaxia postexpunere

NU EXISTĂ VACCIN PENTRU HIV.

Dinamica infecţiei (ce se întâmplă după infectare?)

După pătrunderea HIV în celula ce va deveni gazdă şi după infectare, replicarea virală (înmulţirea virusului) se poate petrece fie la locul infecţiei sau în interiorul celulelor mononucleare. Ulterior însă, locul preferat pentru replicare vor fi ţesuturile limfoide: nodulii limfatici, splină, ficat şi măduva spinării.

Dar HIV se poate găsi şi în intestine. Un rezervor important al HIV îl constituie şi celulele epiteliale ale tractului genital.

Simptome

Infectarea cu HIV poate fi asimptomatica timp de 5-10 ani. Persoana infectată poate să nu prezinte niciun fel de simptom sau poate avea, la 1+5 săptămâni de la infectare. unele reacţii asemănătoare gripei: curgerea nasului, febră, erupţii pe piele, adenopatie axilară, frecvente dureri de cap, oboseală. Această fază este denumită în literatura de specialitate drept „faza primară sau acută” a bolii.

Dar aceste simptome dispar după câteva săptămâni (o lună) iar persoana deja infectată se simte din nou bine. VIRUSUL ESTE PREZENT, TRANSMISIBIL DAR INACTIV. După câţiva ani, 8-10 ani, virusul se reactivează şi începe din nou să se multiplice. În acest moment apare SIDA.

ATENŢIE!

Din cauza simptomelor nespecifice ale bolii asociate fazei primare sau acute, prezenţa sau absenţa unor indicii nu reprezintă o modalitate relevantă de diagnosticare a unei persoane. Testarea in vederea determinării prezenţei de anticorpi HIV este singura modalitate prin care se poate pune diagnosticul de seropozitivitate HIV sau seronegativitate HIV.

Chiar şi aşa acesti anticorpi nu apar imediat după infectare. Există aşa numita „perioadă de fereastră” dintre momentul iniţial al infectării şi momentul în care anticorpii devin detectabili în teste. Această perioadă poate varia de la 2 săptămâni la 6 luni, dar de cele mai multe ori durează cam 3 luni. Pe parcursul „ferestrei imunologice” testele pentru detectarea anticorpilor HIV pot fi negative chiar dacă persoana este infectată.

Cum pot ştii dacă cineva este infectat sau nu?

Nu există niciun indiciu care să îţi poată spună că o persoană sau alta etse HIV pozitivă, cu excepţie testelor clinice specifice. Cele mai multe persoane HIV pozitiv arată absolut normal, mai ales în faza primară a infecţiei.

Prevenţie

Infectarea cu Virusul Imunodeficienţei Dobândite se poate face într-un singur fel – prin PREVENŢIE.

Ce presupune?

  • folosirea prezervativului
  • folosirea acelor şi seringilor sterile, de unică folosinţă
  • folosirea de sânge şi produse sanguine de la donatori testaţi în prealabil
  • Infectarea accidentala trebuie urmată obligatoriu de profilaxie de urgenţă, postexpunere

NU EXISTA VACCIN (IMUNIZARE) IMPOTRIVA HIV

Confidenţialitate ‚ legislaţie

Majoritatea ţîrilor lumii au elaborat legi şi acte normative care reglementează atât dreptul la intimitate a celui infectat cât şi măsurile care trebuie aplicate pentru a preveni răspândirea infecţiei.

În România, legea nr. 584 din 29 octombrie 2002 protejează confidenţialitatea de care trebuie să beneficeze orice pacient şi stipulează măsurile de protecţie socială. Textul legii nr. 584 din 29 octombrie 2002 îl găsiţi AICI.

Tratament

În tratarea infecţiei cu HIV nu există, în acest moment, vindecare. Medicaţia existentă nu face decât să încetinească evoluţia bolii şi să amâne declanşarea fazelor 3 şi 4 ale bolii. De asemenea, un tratament medicamentos, corect aplicat poate trata infecţiile oportuniste astfel încât sistemul imunitar să rămână la un nivel acceptabil.
Varianta ideală ar fi ca începerea terapiei să se facă imediat după ce o persoană a intrat în contact cu virusul. Iar odată începută, terapia nu trebuie întreruptă pentru a se evita producerea de rezistenţă la medicamente. Din păcate, HIV este unul dintre cele mai inteligente virusuri reuşind să dezvolte foarte rapid rezistenţă la medicamente.

Cum acţionează terapia?
Terapia cu medicamente antiretrovirale poate încetini replicarea virusului, iar această încetinire a înmulţirii HIV reduce gradul de afectare a sistemului imunitar. Pe de altă parte, urmarea cu stricteţe a tratamentului previne afectarea altor organe precum creier, inimă, ficat sau rinichi.
Astfel, peroana infectată poate duce în continuare o viaţă normală.

În lipsa terapiei, sistemul imunitar, adica mecanismul de apărare al organismului slăbeşte şi devine ineficient în lupta cu bacteriile şi virusurile.

Reprezintă de fapt un tratament complex de mai multe medicamente antiretrovirale folosite împreună, după o schemă terapeutică stabilită de medic în funcţie de starea generală şi de boală a pacientului.

Scopul terapiei este reducerea gradului de încărcătură virală, până la limita nedectabilităţii şi creşterea nivelului de limfocite T, CD4, deci redresarea sistemului imunitar. Cu cât încărcătura virală este mai mică şi numărul de CD4 mai mare cu atât mai multe şanse are pacientul de a trăi mai mult şi mai bine.

Există câteva tipuri de medicamente specifice HAART, combinarea dintre ele depinde de mulţi factori şi reprezintă alegerea medicului dar şi a pacientului (în funcţie de toleranţă), niciuna dintre combinaţii însă nu are doar avantaje sau doar dezavantaje.

o-DOCTORS-HIV-DRUGS-facebook
În ceea ce priveşte momentul de start al terapiei antiretrovirale există o teorie – „loveşte tare şi rapid!”.

Dincolo de această teorie însă, medicul curant este cel care decide când şi cum va începe tratamentul.

Se iau în considerare tabloul clinic al pacientului, încărcătura virală, valorile CD4 dar şi starea psihică a pacientului.

Acceptarea psihică a terapiei de către pacient este extrem de importantă.

HIV-pic

Tipuri de medicamente şi cum acţionează ele

Acestea reprezintă prima grupă de medicamente antiretrovirale care au fost folosite în terapia HIV şi care încă fac parte din schemele de tratament. Sunt, în continuare, eficiente şi puternice în combinaţie cu alte clase.

Când HIV pătrunde într-o celulă sănătoasă încearcă să se înmulţească folosindu-se de o enzimă numită – reverse transcriptase. Medicamentele din această clasă acţionează blocând această enzimă, astfel încât HIV îşi mai poate face noi copii.

Şi acestă a doua clasă de medicamente acţionează precum prima.

Împiedică virusul să se înmulţească la nivelul celulei.

A treia grupă de medicamente antiretrovirale acţionează diferit.

Odată ce HIV a infectat celula sănătoasă şi s-a multiplicat, foloseşte o enzimă – proteaza – pentru a se dezvolta corect, a fi eliberată din celulă şi a infecta o alta.

Inhibitorii de protează blochează enzima care ajută HIV să facă acest lucru.

Această clasă de antiretrovirale blochează o enzimă a virusului (HIV integrase).

Astfel îl ajută să producă copii în interiorul ADN-ului uman.

Pentru a infecta o celulă, HIV se prinde practic de această prin două tipuri de molecule aflate la suprafaţa celulei. Una dintre ele se numeşte receptor chemokine.

Medicamentul antiretroviral din această clasă blochează acest receptor cu un altul opus, astfel încât HIV nu se mai poate prinde de celulă.

Pentru a infecta o celulă, HIV se prinde practic de această prin două tipuri de molecule aflate la suprafaţa celulei.

Una dinter ele se numeşte receptor chemokine.

Medicamentul antiretroviral din această clasă blochează acest receptor cu un altul opus, astfel încât HIV nu se mai poate prinde de celulă.

În acest moment, există pe piaţă doar trei medicamente antiretrovirale care combină substanţe din celelalte clase.

Avantajul principal al acestui tip de medicamente este acela că pacientul ia doar o pastilă, o dată pe zi.

Din păcate nu orice persoană infectată cu HIV poate fi pusă pe acest tip de tratament, iar efectele adverse trebuie şi ele luate atent în considerare.

Aderența

Pentru a obţine cele mai bune rezultate, schema terapeutică a unui pacient HIV pozitiv presupune o combinaţie între medicamente aparţinând diverselor clase descrise anterior.

Scopul este de a scădea viremia (încărcătura virală) până la a fi nedetectabilă şi de a creşte nivelul limfocitelor T CD4 în sânge. Şi, evident de a păstra aceste valori cu cât mai puţine efecte secundare.

Schema terapeutică include, de obicei, trei tipuri de medicamente. Ea trebuie atent aleasă căci folosirea greşită sau incompletă poate duce la eşec terapeutic, la adaptarea virusului şi la rezistenţa lui la antiretroviral.

Un lucru se poate spune însă – nu există nicio combinaţie ideală care să funcţioneze perfect, definitiv şi fără efecte adverse pentru vreun pacient.

Fiecare combinaţie are plusuri şi minusuri şi se poate schimba într-un anumit moment, în funcţie de rezultatul analizelor. Un pacient HIV pozitiv este obligat să se testeze o dată la trei luni.

„Aderenţă” este un cuvânt extrem de important în lupta împotriva HIV. Aderenţa se referă la dorinţa şi la capacitatea pacientului HIV pozitiv de a-şi lua şi a-şi respecta tratamentul exact aşa cum îl prescrie medicul curant. Din păcate această aderenţă este influenţată de-a lungul vieţii pacientului de mulţi factori, interni (psihici şi fizici) dar şi externi(mediu, condiţie socială, anturaj).

Avantajele ADERENŢEI:

    • Dacă se respectă schema dată de medic există mari şanse ca virusul să devină nedetectabil şi sistemul imunitar să fie pus pe o linie de echilibru astfel încât pacientul va duce o viaţă normală. În schimb dacă nu se respectă tratamentul virsul se multiplică în voie şi extrem de rapid, crescând astfel încărcătura virală.
    • Respectarea schemei de tratament previne apariţia rezistenţei la medicamente a virusului. În cazul în care pacientul sare peste doze există mari şanse ca HIV să producă noi tulpini la care medicamentul prescris anterior să nu mai poată face faţă.

ATENŢIE!

Este extrem de important ca pacientul să comunice medicului său orice problemă legată de tratament. Împreună pot decide paşii de urmat.

După începerea tratamentului

Medicaţia antiretrovirală intră în inetracţiune cu orice alt medicament pe care pacientul îl ia, inclusiv cu cele pe bază de plante sau cu cele eliberate fără prescriptie medicală în farmacii. Chiar şi anumite substanţe in mâncare pot afecta tratamentul.

De exemplu, un banal pahar cu suc de grepfruit băut odată cu anumite medicamente poate scădea efectul acestora.

Din fericire, în acest moment, medicii cunosc toate aceste interacţiuni şi le comunică pacienţilor. Acesta este un alt motiv pentru care comunicarea dintre pacient şi medic este extrem de importantă.

Medicul este obligat să spună pacientului totul despre boală şi medicamente, iar pacientul, la rândul său, trebuie să comunice medicului dacă ia sau nu alte medicamente sau alte substanţe.

Medicamentele pot produce modificări asupra organismului. O parte dintre aceste modificări sunt de dorit şi reprezintă de fapt îmbunătăţirea stării de sănătate a pacientului. O altă categorie de modificări însă, nu sunt plăcute.

Acestea reprezintă efectele secundare. De altfel, niciun medicament nu are numai beneficii. Există persoane pentru care o banală aspirină poate avea si efecte mai puţin plăcute.
Din nou, comunicarea medic – pacient are un rol important. Dacă pacientuşl ştie la ce să se aştepte, va suporta paote mai uşor efectele neplăcute ale medicamentelor şi nu va renunţa la terapie.

E bine de ştiut că la începutul tratamentului există o perioadă de acomodare a organismului. Astfel pacientul HIV pozitiv poate avea stări de greaţă, dureri de cap, se poate simţi obosit sau poate avea diverse alte dureri. Aceste simptome pot dispărea după câteva săptămâni de la începerea tratamentului.

Oricum, indiferent de amploarea lor, efectele adverse trebuie discutate cu medicul.

Pacientul HIV pozitiv este reevaluat la fiecare trei luni. Dacă schema terapeutică funcţionează valorile analizelor vor indica acest lucru. Mai concret, viremia scade şi nivelul CD4 creşte.

Aceştia sunt principalii indicatori. În privinţa viremiei (a încărcăturii virale din organism) scopul tratamentului este ca aceasta să devină nedetectabilă şi să rămână acolo.

Nedetectabil înseamnă că nivelul virusului în organism este atât de scăzut încât el nu poate fi detectat prin testele standard de laborator.

În marea majoritate a cazurilor o „pauză” de la tratament reprezintă un risc major pentru sănătatea pacientului HIV pozitiv. Medicul poate decide o astfel de „pauză” DOAR in cazul unor efecte adverse ale medicamentelor EXTREM de puternice asupra organismului.

ATENŢIE!

Chiar şi săritul peste doze reprezintă un pericol pentru aderenţa la tratament şi pentru succesul acestuia.

Este important ca pacientul să nu schimbe schema terapeutică fără acordul medicului.

NICIODATĂ nu trebuie schimbată schema de tratament fără acordul medicului.

În cazul în care pacientul urmează corect schema de tratament – ia exact medicamentele prescrise, în cantitatea prescrisă şi la ora indicată – şi acesta nu dă rezultate, doctorul este cel care poate decide schimbarea tratamentului.

De asemenea, tratamentul poate fi schimbat şi în aczul în care efectele adverse sunt prea puternice sau apar semne de boală în organism cauzate de medicaţie.

În momentul în care testele standard de laborator nu mai detectează nivelul infecţiei HIV în organism nu înseamnă că pacientul este vindecat.

Cu alte cuvinte, chiar şi dacă virusul devine nedetectabil – tratamentul continuă!

Deşi nu mai apare prezent în analize virusul există în creier, organe reproductive şi ganglioni limfatici.

Dacă pacientul întrerupe tratamentul, virusul începe să se înmulţească, viremia creşte şi viaţa îi este pusă în pericol.

Se întâmplă uneori ca tratamentul să nu funcţioneze, viusul să continue să se multiplice, ba chiar să devină rezistent la acţiunea medicamentoasă.

Cauzele sunt multiple şi diferite.

Există, în acest moment, numeroase teste care pot depista la ce tip de medicament a căpătat rezistenţă virusul, ce alte genotipuri a dezvoltat.

Toate ajută medicul să realizeze o altă schemă de tratament.

Principalele efectele secundare şi cum le poate face faţă un pacient?

Anemia presupune un nivel scăzut de celule roşii în sânge. Acestea transportă oxigenul în corp, iar când nivelul de oxigent este scăzut pacientul se simte obosit. Anemia este un simptom frecvent în cazul persoanelor HIV pozitiv dar şi un efect advers al medicamentelor antiretrovirale.

Simptome ale anemiei: oboseală, stare de rău, respiraţie scurtă.

Anemia se poate depista prin analize medicale. În cazul în care acestea indică prezenta anemiei medicul decide dacă schimbă ceva în tratament.

De asemenea, acesta poate prescrie suplimente de fier, acid folic şi vitamina B12. Schimbarea alimentaţiei poate fi şi ea luată în calcul.

Diareea apare frecvent la bolnavii seropozitiv şi poate avea mai multe cauze printre care se poate regăsi şi medicaţia. Gradul de afectare a pacientului poate fi diferit.

Dar oricare ar fi situaţia pacientul trebuei să comunice medicului dacă diareea este însoţită sau nu de febră, dacă apare sângerarea sau dacă durează de prea mult timp.

Ca şi remediu se poate încerca o dietă mai bogată în fibre solubile. Fireşte, totul cu acceptul medicului curant.

De evitat în alimentaţie sunt fructele, lactatele, grăsimile sau dulciurile, carnea nepreparată sau puţin preparată termic, apa nefiltrată.

Senzaţia de gură uscată face parte, cu siguranţă, dintre efectele adverse ale medicamentelor antiretrovirale.

Această senzaţie poate îngreuna masticaţia, înghiţirea sau chiar poate duce la dificultăţi în vorbire pentru pacient.

Pentru a îmbunătăţi situaţia, pacientul trebuie să bea multă apă, atât în timpul meselor cât şi între mese. De asemenea, se poate clădi cu apă caldă şi sărată.

Oboseala apărută ca efect al antiretroviralelor include ca şi simptome la pacientul seropozitiv: greutatea de a se da jos din pat, dificultatea de a urca trepte sau chiar imposibilitatea de a se concentra pe un anumit lucru pentru mai mult timp.

Persistenta acestui simptom poate creea reale probleme pacientului.

Ca şi indicaţie terapeutică acesta trebuie să se odihnească mult, să încerce să se culce şi să se trezească la aceleeaşi ore, să încerce să facă exerciţii fizice, să respecte o dietă şi un regim de viaţă strict şi cât mai corect.

Tensiunea arterială şi stresul sunt cauze ale durerilor de cap.

Chiar şi în cazul oamenilor sănătoşi. Pentru un bolnaz seropozitiv ele pot fi cauzate chiar de medicaţia antiretrovirală.

Pentru durerea de cap medicul poate prescrie anumite medicamente ce se eliberează în farmacii chiar şi fără reţetă.

De asemenea pentru a evita durerile de cap ar trebui reduse sau eliminate din dietă ciocolata, vinul roşu, ceapa, brânza telemea şi cofeina.

Starea de ameţeală şi voma pot apărea frecvent la începutul terapiei antiretrovirale şi ar trebui să dispară după câteva săptămâni.

În cazul în care acest lucru nu se întmplă, trebuei anunţat medicul.

Pentru a ameliora starea de ameţeală şi senzaţia de vomă, pacientul e bine să mănânce puţin şi des, să evite să stea în mirosuri puternice, să bea ceai de ghimbir sau mentă.

De evitat: alcoolul, cafeaua, fumatul, mâncarea prea fierbinte, picantă, grasă sau prăjită.

Boala în sine sau medicaţia antiretrovirală poate provoca afectarea nervoasă a terminaţiilor nervoase periferice.

Când se petrece acest lucru, pacientul îşi simte picioarele, mâinile sau degetele ca arzând, amorţite, încleştate sau are senzaţia de înţepături.

Unele medicamente pot cauza probleme dermatologice, printre care şi senzaţia de mâncărime.

Există situaţii când acest simptom este trecător, dar de cele mai multe ori el reprezintă o reacţie puternică a organismului la medicamente.

E indicat ca pacientul să urmărească şi să anunţe medicul asupra oricărei modificări de la nivelul pielii.

De evitat: băile lungi şi fierbinţi – apa prea fierbinte irită pielea şi expunerea la soare.

Pierderea în greutate este strâns legată de alte simptome ce apar ca reacţie la medicaţia anti HIV.

Atunci când ea apare fără o cauză concretă, şi anume reducerea deliberată a cantităţii de mâncare ingerată, pacientul trebuie să-şi anunţe medicul curant.

Regimul alimentar trebuie discutat cu medicul, iar pacientul HIV pozitiv trebuie să acorde o mare importanţă dietei.

Viața cu HIV

Modificări ale corpului

Persoanele seropozitive, aflate de ani buni pe tratament antiretroviral observă de-a lungul vremii modificări ale conformaţiei organismului. Aceste modificări se numesc lipodistrofie şi se referă de fapt la modificările anormale ale stratului adipos. Acest tip de schimbări poate fi rezultatul fie al virusului, fie al medicaţiei.

Care sunt posibilile modificări ce pot apărea:

  • Creşterea masei grase în zona abdomenului
  • Creşterea masei grase în zona gâtului, a umerilor, a pieptului şi a feţei
  • Apariţia de noduli de grăsime pe corp
  • Pierderea de grăsime în zona feţei, de pe mâini sau picioare

Starea psihică şi emoţională

Odată diagnosticat cu HIV, un pacient are de înfruntat o mulţime de reacţii. Pe lângă starea fizică de sănătate, pacientul trebuie să facă faţă unor reacţii pshihice şiemoţionale. Depresia şi anxietatea sunt prezente aproape în totalitatea cazurilor. Este normal ca o persoană depistată HIV pozitiv să experimenteze astfel de stări. De la teamă, la furia, de la negare la senzaţia de neputinâă – toate fac parte din tabloul clinic al unei persoane care primeşte diagnosticul de seropozitivitate.

Psihologii consideră că orice pacient trebuie să nu uite câteva idei de bază:

  • Indiferent ce simte o persoană seropozitivă, este îndreptăţită să aibă acele sentimente
  • Nu există sentiment „corect” şi sentiment „greşit”
  • Sentimentele, stările sufleteşti vin şi trec
  • Fiecare alege cum face faţă, cum răspunde la aceste stări

Realităţi ale vieţii cu HIV

Folosirea PREZERVATIVULUI este singura cale de a vă proteja împotriva infecţiei HIV şi a altor boli cu transmitere sexuală, în timpul contactului sexual.
Orice altă metodă de contracepţie nu vă fereşte de aceste infecţii.

Faptul că vă cunoaşteţi bine partenerul / partenera nu vă asigură protecţie împotriva HIV. Nu veţi putea şti niciodată dacă o persoană este infectată sau nu cu HIV doar uitându-vă la ea.Oricât de dificil vi s-ar părea să cereţi cuiva sa folosiţi prezervativul, nu uitaţi că doar aşa veţi fi în siguranţă.

Folosirea prezervativului, în timpul actului sexual vă protejează atât de infecţia cu HIV, cât şi de contactarea altor infecţii. Cele mai frecvente infecţii cu transmitere sexuală sunt: gonoreea, sifilisul, hepatita (B şi C). Deşi pentru multă lume aceste infecţii nu par atât de „serioase” precum HIV, ele pot fi la fel de letale.

Infecţiile cu transmitere sexuală (ITS) nu afectează doar organele sexuale. Nedescoperite şi netratate la timp, ele au efecte extrem de grave asupra stării generale de sănătate. Pot produce infertilitate, impotenţă şi pot cauza chiar moartea.

Sexul neprotejat anal, vaginal sau oral prezintă risc de infecţie.

Se poate renunţa la prezervativ doar în momentul în care ambii parteneri au fost supuşi unei serii de analize şi există încredere şi fidelitate între cei doi.
Oricine ştie că într-un anumit context s-a supus unei situaţii cu risc, trebuie să facă un test HIV. Este dator faţă de el şi faţă de cei din jur.

Nimic nu este mai important pentru un copil decât sănătatea mamei sale.

Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie – este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, implicit şi al persoanelor seropozitive.

Pentru a nu exista niciun dubiu în această privinţă, acest drept se află si pe lista unui document oficial elaborat de Comisia Naţiunilor Unite împreună cu UNAIDS ce face referire la dreptrurile celor care trăiesc cu HIV sau SIDA.

Unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui cuplu este acela în care decide să aducă pe lume un copil.
În România testarea HIV este recomandată tuturor femeilor gravide.

De ce se recomandă testarea HIV femeilor care doresc să aibă un copil sau celor deja însărcinate?

  • Numai aşa femeia poate fi sigură că nu are HIV, deci nici copilul ei nu va avea
  • Dacă rezultatul testului este pozitiv, se începe imediat un tratament care împiedică evoluţia HIV
  • Începerea imediată a tratamentului, oferă viitorului copil şansa de a se naşte fără infecţia cu HIV

Care sunt riscurile ca un copil născut din mamă seropozitivă să fie infectat HIV?

  • În lipsa aderenţei mamei la tratament, virusul se poate transmite de la mamă la făt pe perioada sarcinii, în timpul naşterii sau prin alăptare
  • Dacă o femeie este infectată HIV, cu ajutor medicamentos specific, poate reduce riscul de transmitere a infecţiei copilului, la mai puţin de 2%

Ce poate face o femeie cu HIV pentru a reduce riscul de a transmite infecţia cu HIV copilului ei?

  • Să menţină o legătură strâsă cu medicul specialist care o tratează.
  • Să urmeze constant şi corect tratamentul anti-HIV din momentul în care l-a început, atât în timpul sarcinii cât şi după naştere, conform recomandărilor medicului
  • Nasterea să se facă prin operaţie cezariană.
  • Să nu alăpteze deloc bebeluşul la sân, dându-i chiar de la început alimentaţie artificială, cu lapte praf.
  • Să se asigure că nou-născutul va primi terapie specifică anti-HIV.

Nu există nicio dietă miraculoasă şi niciun aliment care să îţi menţină definitiv şi fără drept de apel sistemul imunitar in parametrii normali. Există însă anumite lucruri pe care e indicat să le faci pentru a-ţi ajuta imunitatea în lupta cu virusul.

Dacă greutatea ta este sub normal, viremia ridicată şi ai fost diagnosticat şi cu infecţii oportuniste – ar trebui să incluzi în alimentaţie ceva mai multe proteine şi un aport suplimentar de calorii.

Dacă eşti supraponderal, atunci e indicat să urmezi un plan strict de alimentaţie, supravegheat de medic. Kilogramele în plus adaugă un stres suplimentar organismului şi cresc riscul vascular, de infart miocardic sau de diabet.

Copii născuți ai căror mame au diagnosticul HIV pozitiv vor avea întotdeauna un prim rezultat pozitiv al testului, dacă se efectuează testele obişnuite de detectare a anticorpilor HIV.

Dacă bebeluşul, născut de o mamă seropozitivă, este sănătos, anticorpii vor dispărea treptat.
Acest proces poate dura până la 18 luni.

Cel mai bun test aplicat nou-născuţilor este cel al încărcăturii virale. Acest tip de test caută să depisteze virusul în sânge şi nu răspunsul imunologic al organismului. Practica este de a testa copilul chiar în ziua în care s-a născut, apoi la vârsta de şase săptămâni şi la cea de trei luni.

Dacă toate aceste teste sunt negative, virusul nedetectabil şi sugarul nu este alăptat, rezultatul final va fi de neinfectat.

Tratamentul antiretroviral la bebeluş

Toţi bebeluşii născuţi de mame seropozitive trebuie să ia medicamente antiretrovirale timp de patru până la şase săptămâni de la momentul naşterii, în scop profilactic.

O FEMEIE INFECTATĂ HIV POATE NAŞTE UN COPIL NEINFECTAT DACĂ:

  • Urmează întocmai tratamentul prescris de medic. Fără întrerupere!
  • Naşterea se face prin cezariană!
  • Nu alăptează la sân!
  • Nou-născutul priveşte tratament antiretroviral din prima oră de viaţă.

România are în acest moment cea mai bună rata de succes din Europa în privinţa prevenirii transmiterii materno-fetale a HIV. Sub 2% din copii născuţi de persoane seropozitive rămân seropozitivi. Restul de 98% de copii născuţi de mame HIV pozitiv se negativează şi deci sunt sănătoşi.

În 1996 UNAIDS şi Comisia Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului au elaborat un document în care se stipulează faptul că persoanele care trăiesc cu HIV / SIDA au următoarele drepturi:

  • Dreptul la viaţă
  • Dreptul la non-discriminare
  • Egalitate în faţa legii
  • Libertate de mişcare
  • Dreptul la muncă
  • Dreptul la intimitate
  • Libertatea de expresie şi de opinie precum şi dreptul de a primi şi de a disemina informaţii
  • Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie
  • Dreptul de a participa la viaţa socială şi culturală

În România, din octombrie 2002, este în vigoare Legea 584 privind Măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA pe teritoriul ţării noastre şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, prin care sunt apărate toate drepturile stipulate la nivel mondial.

Datele statistice oficiale privind infecţia cu HIV le puteţi găsi pe site-ul www.cnlas.ro

Cele mai frecvente reacţii psihice şi cum să le faci faţă

Prima reacţie a unei persoane care află că este HIV pozitivă este cea de negare a diagnosticului. Se gândeşte că rezultatul nu a fost corect, că s-a produs o încurcătură. Este o reacţie absolut normală.
Această perioadă oferă cumva pacientului timpul necesar pentru a se obişnui cu ideea. În cazul în care nu i se acordă atenţie, negarea poate deveni periculoasă căci pacientul riscă să nu îşi ia măsuri de precauţie şi să întârzie prezentarea la medic.
Un alt sentiment la fel de des întâlnit este – furia. Pacientul este furios fie pentru felul în care s-a infectat, fie pe faptul că nu a ştiut până atunci.
Cum poţi face faţă sentimentului de furie?
• Vorbeşte cu un psiholog sau cu alţi pacienţi
• Exerciţiu fizic, mişcarea ajută psihicul
• Nu apela la alcool sau alte substanţe pentru a diminua furia. Acestea fac mai mult rău
Este cât se poate de normal ca o persoană care află că este seropozitivă, să fie tristă. pe măsură ce trece timpul această trsteţe se poate transforma în depresie. De aceea, este important ca pacientul să spună medicului stările prin care trece. Psihoterapia reprezintă o parte importantă a tratamentului şi a gradului de aderenţă al pacientului la tratament.
Teama şi anxietatea pot apărea din cauza faptului că pacientul nu ştie la ce să se aştepte, în privinţa evoluţiei bolii dar şi a tratamentului. Teama poate duce la creşterea ritmului cardiac, iar anxietatea la stări de nervozitate şi de agitaţie. O soluţia ar fi buna informare. Orice pacient e bine să încerce să se informeze cât mai mult şi mai corect asupra bolii şi a tratamentului, să vorbească cu medicul său sau cu un psiholog.
Stresul este o problemă cu care se confruntă atât pacientul, cât şi membri familiei acestuia. În cazul pacientului, stresul poate fi diminuat prin practicarea unui sport, printr-o dietă echilibrată sau prin şedinţe de psihoterapie.
Din păcate, există şi situaţia în care fie boala, fie tratamentul anti HIV pot afecta creierul unui pacient. Atunci când acest lucru se întâmplă apare un sindrom complex de demenţă. Demenţa cauzată de HIV poate avea drept simptome:
• Amnezie
• Stări de confuzie
• Dificultăţi în concentrare
• Greutate în vorbire
• Schimbări bruşte de comportament
• Slăbirea musculaturii
Toate aceste reacţii şi simptome trebuie discutate cu medicul curant. Acesta este singurul în măsură să recomande o abordare terapeutică.

Dietă şi nutriţie

Dieta este importantă pentru oricine. Fie că suferi sau nu de vreo afecţiune, o dietă echilibrată te ajută să îţi menţii organismul la în parametrii optimi astfel încât să poti duce o viaţă normală. Cu atât mai mult atunci când organismul este afectat de un virus precum cel al imunodeficienţei dobândite, este nevoie de o alimentaţie corectă.

Există şase tipuri de nutrienţi care se regăsesc în alimente şi care, fiecare în parte deţine un rol important în funcţionarea organismului.

  • Proteinele hrănesc muşchii şi ajută la întărirea sistemului imunitar
  • Carbohidraţii (inclusiv zahărul) îţi dau energie
  • Grăsimile dau energie suplimentară
  • Vitaminele reglează procesele metabolice
  • Mineralele reglează, de asemenea, procesele metabolice şi hrănesc ţesuturile
  • Apa hrăneşte celulele şi asigură contextul propice pentru ca activitatea corpului să se realizeze la nivel optim

O bună nutriţie înseamnă de fapt să mănânci acele tipuri de alimente, în cantiatea corectă de care organismul tău are nevoie astfel încât aportul de subtanţe nutritive să fie cel corect pentru tine.

Nu există nicio dietă miraculoasă şi niciun aliment care să îţi menţină definitiv şi fără drept de apel sistemul imunitar in parametrii normali. Există însă anumite lucruri pe care e indicat să le faci pentru a-ţi ajuta imunitatea în lupta cu virusul.

Dacă greutatea ta este sub normal, viremia ridicată şi ai fost diagnosticat şi cu infecţii oportuniste – ar trebui să incluzi în alimentaţie ceva mai multe proeteine şi un aport suplimentar de calorii.

Dacă eşti supraponderal, atunci e indicat să urmezi un plan strict de alimentaţie, supravegheat de medic. Kilogramele în plus adauga un stres suplimentar organismului şi cresc riscul vascular, de infart miocardic sau de diabet.

Pierderea în greutate este una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacienţii diagnosticaţi cu HIV.

Acest fapt este cauzat de infecţiile oportuniste sau chiar de HIV, în situaţia în care pacientul nu urmează tratamentul specific.

Odată cu pierderea în greutate pacientul este şi mai expus în faţa infecţiilor şi va răspunde mai greu la tratment.

Din păcate, deseori slăbirea în cazul pacienţilor cu HIV se petrece ca efect advers la medicaţia antiretrovirală.

Proteinele ajută sistemul imunitar.

Alimentele bogate în proteine sunt carnea, peştele, fasolea, lactatele şi alunele. Aşadar, în măsura în acre se poate ar fi indicat ca aceste alimente să nu lipsească din meniul zilnic.

Iar dacă este nevoie de creşterea în greutate, alimentaţia trebuie să mai conţină carbohidraţi (pâine, paste, cartofi, orez, cereale) şi zaharuri (fructe, legume, miere).

Testare HIV

De ce să mă testez?

Dacă o persoană este infectată cu HIV nu înseamnă că are deja SIDA. Dar, cât timp această persoană nu are SIDA, boala este asimptomatică. Cu alte cuvinte, persoana arată absolut normal şi se simte bine. Acest stadiu al bolii poate dura până la 10 ani. O persoană care nu ştie că este infectată cu HIV poate transmite infecţia altora fără să-şi dea seama.

Testarea pentru HIV este singura cale de a afla dacă o persoană s-a infectat sau nu în urma expunerii la una dintre situaţiile cu risc.

Trebuie să vă testaţi dacă…

  • Aţi avut unul sau mai multe contacte sexuale întâmplătoare şi neprotejate.
  • Aţi avut sau aveţi parteneri sexuali multipli.
  • Aţi fost victima unui viol.
  • Aţi folosit sau folosiţi în comun droguri injectabile şi aţi utilizat sau utilizaţi ace şi seringi nesterile.
  • V-aţi făcut tatuaj sau piercing în condiţii nesigure.
  • Bănuiţi că unul sau mai multe dintre elementele de mai sus se aplică partenerului / partenerei dumneavoastră.
  • Sunteţi însărcinată şi doriţi să aveţi un copil.
  • Doriţi să vă căsătoriţi sau să începeţi o relaţie stabilă.

Totul despre testarea HIV

După infectarea cu HIV organismul începe să producă anticorpi specifici care nu pot fi descoperiţi prin teste decât după un interval de timp ce variază între minimum 2 săptămâni şi 6 luni de la infectare.

Testul HIV pune în evidenţă acesti anticorpi. Aşadar prezenţa anticorpilor în organism înseamnă prezenţa virusului.

Atentie!

Testul HIV va indica un rezultat SIGUR abia după 6 luni de la momentul expunerii.
În perioada de fereastră imunologica (cele 6 luni) este indicat să nu vă mai expuneţi unei alte situaţii cu risc de infectare. De asemenea, chiar şi în cazul unui rezultat negativ, este recomandată o altă testare după încă 2-3 luni.

De reţinut!

Testul HIV nu poate indica momentul infectării şi nici momentul când se va instala SIDA.

Când vă veţi adresa centrelor de testare sau spitalelor de boli infecţioase, veţi trece prin următoarele etape:

  • Veţi discuta cu un consilier despre infecţia cu HIV (consiliere pre-testare)
  • Veţi semna un formular de confidenţialitate şi de luare la cunoştinţă a tuturor informaţiilor despre această boală. Informaţiile vă vor fi date în timpul consilierii.
  • Vi se va recolta o cantitate mică de sânge
  • Vi se va fixa o întânire pentru comunicarea rezultatului
  • La a doua vizită la centru de testare:

Veţi primi rezultatul testului şi recomandările mecesare.

REZULTATUL TESTULUI ESTE CONFIDENŢIAL.

Testarea HIV se poate efectua şi în laboratoare sau clinici private dar, de cele mai multe ori acestea nu oferă şi consiliere.

Puteţi alege între testarea confidenţială sau cea anonimă.

Testarea confidenţială

Testarea confidenţială este nominală, dar garantează păstrarea secretului în ceea ce priveşte identitatea dumneavoastră. Rezultatul va fi comunicat personal. În cazul prezenţei anticorpilor, adică în cazul infectării – veţi beneficia de consiliere şi veţi fi pus imediat pe o schemă de tratament.

Testare anonimă

În acest caz, nu este necesară dezvăluirea numelui. Proba de sânge va fi însoţită de un cod numeric sau de o parolă. Rezultatul testării va fi comunicat tot personal dar intrarea în programul de tratament se face după dezvăluirea numelui.

Tratamentul antiretroviral este GRATUIT.

Testarea pentru virusul HIV se poate efectua la:

  • Centrele de testare ale Direcţiilor de sănătate publică
  • Spitalele de boli infecţioase din ţară
  • Laboratoare sau clinici private

Testarea nu necesită bilet de trimitere din partea medicului de familie.

ORICINE se poate testa HIV.

Consilierea pre-testare

În cadrul acestei consilieri veţi putea afla informaţii despre infecţia cu HIV şi veţi putea adresa orice întrebare specialistului din faţa dumneavoastră. Nu este obligatoriu ca şedinţa de consiliere să se finalizeze cu testarea HIV.

Dacă consideraţi că aveţi nevoie de mai mult timp pentru a vă decide să faceţi testul, puteţi reveni oricând.
Informaţiile pe care le furnizaţi în timpul discuţiie cu consilierul psihologic sunt strict confidenţiale.
Nicio persoana nu este testată HIV fără consimţământul scris al acesteia.

Ce se întâmplă în timpul şedinţei de consiliere?

  • Psihologul vă va explica corect şi în detaliu motivele pentru care este indicat să vă testaţi.
  • Vi se vor da informaţii complete şi corecte legate de infecţia cu HIV, căile de transmitere precum şi despre diferenţa dintre HIV şi SIDA.
  • Vi se va explica modalitatea de efectuare a testului şi semnificaţia termenului de „fereastră imunologică”.
  • Vi se vor explica implicaţiile rezultatului negativ sau pozitiv.

Puteţi să refuzaţi consilierea pre-testare dar va trebui să vă daţi acordul în scris pentru acest lucru.

După efectuarea testului, veţi stabili de comun acord cu psihologul o întâlnire ulterioară, pentru comunicarea rezultatului.

Rezultatul testului este confidenţial.

Cu alte cuvinte – sunteţi singurul căruia i se va comunica rezultatul. Rezultatul nu se poate comunica telefonic sau online.
Indiferent de rezulatul testului, aveţi dreptul să apelaţi la persoane specializate care vă pot ajuta. Comunicarea rezultatului va fi urmată întotdeauna de consiliere post-testare.

Reguli Comunicarea post-testare

  • Comunicarea rezultatului testării HIV se face personal
  • Rezultatul testării HIV nu se face niciodată telefonic sau unor intermediari
  • Prezenţa unei terţe persoane în momentul dezvăluirii rezultatului este strict alegerea celui care a efectuat testul şi se face numai la cererea expresă a acestuia
  • Comunicarea rezultatului testării HIV se va face în cel mai scurt timp posibil, după efectuarea testării
  • Consilierul vă va ajuta să identificaţi problemele potenţiale, ulterioare aflării rezultatului şi să găsiţi soluţii şi suportul necesar pentru reuolvarea lor.

Un rezultat NEGATIV al testului HIV presupune absenţa anticorpilor anti-HIV, ceea ce înseamnă că – NU SUNTEŢI INFECTAT HIV sau SUNTEŢI RECENT INFECTAT (6 săptămâni – 3 luni) însă în sângele dumneavoastră nu au apărut anticorpii specifici anti-HIV.

Trebuie să repetaţi testul la 2,3 luni, fără să vă mai expuneţi în acest interval unei alte situaţii cu risc. Un rezultat NEGATIV şi la acest test vă aduce confirmarea că sunteţi SĂNĂTOS.

Rezultatul negativ dintr-o anumită perioadă nu vă imunizează în faţa unei infectări ulterioare. Expresia „mie nu mi se poate întâpla” este nerealistă.

ORICINE SE POATE INFECTA CU HIV.

Comportamentul preventiv este singura armă împotriva infectării.

Un rezultat POZITIV al testului HIV indică prezenţa anticorpilor anti-HIV, ceea ce înseamnă că – SUNTEŢI INFECTAT HIV. Infecţia cu HIV va trebui însă confirmată de efectuarea testului de verificare.
Dacă rezultatul pozitiv al testului ELISA este confirmat prin altă metodă specifică (testul Western-Blot), testul este POZITIV.

Acest rezultat nu înseamnă că aveţi SIDA sau că veţi dezvolta această boală, în curând. Pentru a ştii exact care este stadiul infecţiei sunt necesare şi alte teste şi examene medicale.

Un rezultat pozitiv al testului HIV nu înseamnă compromiterea viitorului pentru pacient dar înseamnă schimbarea comportamentului, presupune mai multă grijă pentru el şi cei din jur.

De ce este importantă consilierea post-testare pentru persoanele seropozitive?

  • Află ce înseamnă, din punct de vedere medical şi social pentru ele şi cei apropiaţi, faptul că sunt seropozitivi.
  • Un rezultat pozitiv la testul HIV este însoţit de stări emoţionale intense şi neplăcute. Psihologul oferă sprijin şi susţinere din punct de vedere psiho-afectiv şi emoţional şi va îndrepta pacientul către un specialist care să îi acorde tratamentul necesar.
  • În timpul consilierii se poate stabili modalitatea de a comunica rezultatul partenerului şi celor apropiaţi pacientului.
  • Psihologul vă va ajuta să înţelegeţi măsurile care trebuie luate pentru prevenirea tarnsmiterii infecţiei cu HIV la partener şi la membri familiei.

De reţinut!

REZULTAT POZITIV – EŞTI INFECTAT CU HIV
REZULTAT NEGATIV – NU EŞTI INFECTAT CU HIV

Media

Parteneriat între CNA și Institutul “Matei Balș” pentru campania de informare “SIDA nu alege!”

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au votat în unanimitate, în ședința de marți, încheierea […]

Citește mai mult

„Sida nu alege!”. Campanie de informare despre riscurile infectării cu HIV/SIDA, demarată de CNA şi Institutul „Matei Balş” din Capitală

În acest sens, CNA a aprobat, în şedinţa de marţi, încheierea unui acord de colaborare […]

Citește mai mult

Parteneriat intre CNA si Institutul “Matei Bals” pentru campania de informare “SIDA nu alege!”

Membri Consiliului National al Audiovizzualului (CNA) au votat in unanimitate, in sedinta de marti, incheierea […]

Citește mai mult

CNA şi Institutul “Matei Balş” vor colabora pentru informarea cetăţenilor despre riscurile HIV/ SIDA

În acest sens, CNA a aprobat, în şedinţa de marţi, încheierea unui acord de colaborare […]

Citește mai mult

„Sida nu alege!”. Campanie de informare despre riscurile infectării cu HIV/SIDA, demarată de CNA şi Institutul „Matei Balş” din Capitală

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti vor […]

Citește mai mult

Institutul “Matei Bals” lanseaza campania de informare “Sida nu alege!”

Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals” din Bucuresti va lansa o campanie de informare […]

Citește mai mult

Contact

Institutul Național de Boli Infecțioase

“Prof. Dr. Matei Balș”

Adresa: Strada Dr. Calistrat Grozovici 1, București 021105

Telefon: 021 318 6090, www.mateibals.ro

Vezi toate centrele